Întreținerea și igienizarea unui blender






Pentru diminețile în care rămâi în pană de idei privind pregătirea micului-dejun, blenderul poate reprezenta soluția salvatoare, menită să te scoată din încurcătură. Cu ajutorul unui blender de calitate vei putea pregăti smoothie-uri delicioase din fructe sau legume proaspete, dar și alte băuturi care să îți asigure un boost considerabil de energie. Poți bifa inclusiv […]


Pentru diminețile în care rămâi în pană de idei privind pregătirea micului-dejun, blenderul poate reprezenta soluția salvatoare, menită să te scoată din încurcătură. Cu ajutorul unui blender de calitate vei putea pregăti smoothie-uri delicioase din fructe sau legume proaspete, dar și alte băuturi care să îți asigure un boost considerabil de energie. Poți bifa inclusiv mesele de prânz cu supe-creme inedite, piureuri spectaculoase și deserturi senzaționale.

Cu alte cuvinte, un blender profesional se dovedește a fi indispensabil unei gospodine dornice să testeze cât mai multe rețete, precum și unei tinere ce urmărește să își pregătească gustările cât mai rapid. Un blender poate fi extrem de util și în perioada diversificării alimentare la bebeluși.

Un blender de calitate oferă numeroase oportunități în bucătărie, reprezentând un aparat de uz casnic extrem de iubit. Dacă și tu ai unul acasă ori intenționezi să îți cumperi în viitorul apropiat, află că una dintre sarcinile care îți revin odată cu acest aparat este întreținerea lui. Află ce prespune această responsabilitate!

Cum trebuie să te comporți cu blenderul tău?

 

Cu siguranță îți dorești ca blenderul-minune să aibă o durată de viață cât mai lungă și să poată funcționa la capacitate maximă cât mai mult timp posibil. Aici intervii tu, căci ai un rol esențial în întreținerea și igienizarea aparatului tău preferat. Ți-am pregătit câțiva pași de urmat:

  1. Înainte de orice etapă de curățare, este important să respecți această rutină de îngrijire după fiecare utilizare. Altfel, vei pune sănătatea ta și a celor dragi în pericol. Dacă nu igienizezi blenderul de fiecare dată când finalizezi gătitul, există riscul ca urmele de mâncare rămase să păteze componentele blenderului, iar în timp să îl deterioreze complet.
  2. Un lucru important de reținut este că igienizarea aparatului trebuie să se realizeze abia după ce ai deconectat blenderul. Nu este indicat să îl cureți în timp ce se află în priză.
  3. Folosește o laveta moale, pe care să o umezești în apă călduță cu puțin detergent. În acest fel vei îndepărta urmele alimentare rămase atât de pe suprafața blenderului, cât și în interior.
  4. Pentru curățarea recipientului cu care este prevăzut blenderul, este important să urmărești și să ai în vedere clătirea recipientului blenderului după fiecare utilizare. Umple recipientul cu apă călduță și adaugă detergent de vase. Pune capacul corespunzător și pornește blenderul pentru aproximativ un minut. La final, clătește recipientul și lasa-l la uscat pe un prosop.

O altă tehnică de îngrijire profundă, ce este recomandat să se realizeze măcar o dată pe lună este curățarea cu apă și oțet alb. Rețeta spune să torni apă și oțet alb în recipientul blenderului și să lași acest amestec să își facă efectul timp de 24 de ore. În acest fel, vei scăpa cu ușurință de pete, dar și de depunerile alimentare uscate.

Este important să ții cont de sfaturi și să te asiguri că blenderul tău este îngrijit corespunzător. În acest fel, te vei bucura de un aparat ce funcționează la capacitate maximă o perioadă îndelungată de timp.








Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *